Ieri am fost la teatru. Nu comentez piesa, desi poate ca samburele de semi-teatrolog ar putea incolti asa pentru un moment.
Multa lume, multi tineri, dar si cativa din garda veche a teatrului muresean. Presa si ea prezenta – inclusiv tanti de la Cuvantul Liber care tot timpul pleaca dupa 10 minute de piesa dar tot timpul scrie cronici ca si cum ar fi savurat tot.
Una peste alta, ma intalnesc cu cativa vechi prieteni, fosti colegi si ce aflu…ca umbla zvonul ca sunt plecata/am fost plecata in Canada. Je? Me? Well, nu pot sa spun decat ca da, a fost foarte bine in Canada si guess what?! M-am intors 
Si aici nu pot sa nu ma gandesc ce a fost in capul celor care au deschis subiectul si l-au dezbatut. Ce fac acolo, cum am plecat, ce faceam aici, cu cine am plecat, ohhh..multe, multe.
Nu pot decat sa trag concluzia ca esti mai interesant atunci cand `nu existi` in spatiul `monden`, atunci cand lasi oamenilor posibilitatea de a deveni creativi in croirea destinului tau. Daca apari si lumea te vede si stie ce faci esti monoton, esti banal, esti cotidian.
Da, şi asta pentru că nu mai pot inventa vrute şi nevrute despre tine, pentru că eşti aici şi le poţi confirma sau infirma
Sunt sigura ca acum vor dezbate problema intoarcerii mele
Dar de ce m-am intors? Ce fac acum…Ohh sunt multe.
Păi aşa fac mai toţi oamenii. Din punctul meu de vedere asta se numeşte lipsă de ocupaţie şi cred că ar fi fost mult mai uşor să te intrebe pe tine decât să scornească tot felul de teorii.
Eh…ar trebui să fim deja obişnuiţi cu porcării de genu] ăsta. Stă în firea omului să fie aşa. Trist!